Foggy Eclipse

January 4th, 2011 • 2011 January PSE, Astro Photo3 Comments »

Foggy Eclipse

It was for the first time in my chase for eclipses when I was searching for fog and not for clear skies. The images were tacken from Perisoru, SE Romania, through dense fog, at  – 14 (minus) degrees Celsius. Why foggy eclipse? This time I went for scenic view not for technical images. So I had to find a place where 18-19 degrees up in the sky sun had the same exposure as the terrestrial subjects.

Expo-astrofoto

November 12th, 2010 • Educational2 Comments »

Expo Vanatoare de Eclipse

Intre 16 si 30 noiembrie va invit sa vedeti cateva dintre imaginile surprinse la cele 5 eclipse totale de Soare pe care le-am “vanat”. Expozitia este gazduita de Cafepedia de la Romana (langa La Mama Romana).

Total Solar Eclipse on Hao, French Polynesia

July 14th, 2010 • 2010 TSE3 Comments »

It was an incredible eclipse here on Hao Atoll, French Polynesia. I saw it through clouds with few oppenings around C3 contact.

Pacific Expedition

July 3rd, 2010 • ProjectsComments Off on Pacific Expedition

Pacific Expedition

My expedition to the Total Solar Eclipse 2010 in French Polynesia begins today. Stay tuned for pictures of the adventure and of course of the eclipsed Sun. For daily briefings, visit also  http://club.samsungmobile.ro/expeditiepacific


ISS transits Sun

April 1st, 2010 • MiscellaneousComments Off on ISS transits Sun

ISS transit

On 1 april at 8:39:28 ISS has transited the solar disk. Note that the distance of ISS from the observer was 970 km. The Sun was only 18 degrees up in the sky and some haze prevent me to focus correctly the scene. ISS rushed over the solar disk in just 1.4 sec. The location of this single frame was Mitreni, Calarasi, Romania. The equipement used was: Canon 450DH camera in prime focus of a Celestron 9.25 cat.

Annular Solar Eclipse 2010

January 27th, 2010 • 2010 ASEComments Off on Annular Solar Eclipse 2010

Picture taken with Canon 450DH, 70-200L f/4IS, no filter, from a field near Visini, Romania

Planetarium: Stelele mai aproape de tine

January 27th, 2010 • EducationalComments Off on Planetarium: Stelele mai aproape de tine

Proiectul Planetarium isi propune sa aduca mai aproape de voi lumea astrelor, sa explice fenomenele ceresti si atmosferice pe care le vedem in fiecare seara, sa prezinte cerul instelat asa cum nu a mai fost niciodata prezentat!

  • Veti vedea pe viu si de aproape Saturn si inelele sale fabuloase, Jupiter cu marea pata rosie, insotit permanent de cei 4 sateliti celebri.
  • Luna va fi prezentata crater cu crater si, pentru cateva minute, va veti simti la doar 400 de kilometri deasupra ei!
  • Vom arata ce e cel mai interesant de vazut daca ne uitam spre apus, dar si ce putem vedea la miezul noptii.
  • De ce Venus este confundata cu un OZN?
  • Unde e Marte?
  • Cum deosebim planetele de stele doar uitindu-ne pe cer?
  • Cand e Luna plina?
  • Care sunt cele mai interesante evenimente astronomice si atmosferice de luna asta?

La toate intrebarile de mai sus vom gasi un raspuns concret si pe intelesul tuturor!

Cand poti folosi Planetarium:

  • reuniuni sub cerul liber pentru colegi, parteneri sau clienti
  • lansari de produs in aer liber, lansari de carte
  • team-buildinguri
  • PR si campanii de imagine in locuri publice: parcuri, in fata monumentelor istorice, pe plaja
  • sustinerea unui proiect educational in scoli, licee, gradinite
  • workshopuri de fotografie
  • in principiu, la orice activitate in aer liber la care vrei sa participe 30-100 de invitati

Pentru a primi prezentarea integrala si pentru detalii va rugam sa ne trimiteti un email folosind pagina de Contact.

Eclipsa in Siberia

January 27th, 2010 • Articles1 Comment »

Stack of several exposures from Novosobirsk 2008TSE

Inca de pe cand aveam noua ani, odata cu aparitia cometei Halley, cerul a devenit  pentru mine MISTERUL care trebuia descifrat. De atunci si pana astazi au trecut mai bine  de 20 de ani, iar pasiunea pentru astronomie s-a amplificat in asa masura, incat o  expeditie in inima Siberiei pentru a asista la o eclipsa de Soare mi s-a parut un lucru  absolut firesc.

Acum, ca am revenit de la capatul lumii, stand la birou cu o ceasca de cafea in mana  stanga, trag cu ochiul la televizorul deschis pe un post de stiri. Rusia e in razboi. In  urma cu doua saptamani, la Novosibirsk, noi, cei doi romani plecati sa observam  un fenomen astronomic unic, nici nu bagam in seama stirile. Singurul lucru de care  ne pasa era evolutia vremii. In functie de cati nori urmau sa fie pe cer in ziua  eclipsei, urma sa stim daca am venit cale de 6.000 de kilometri degeaba sau, din  contra, daca vom putea asista la cel mai frumos spectacol din cate exista!

Tinta expeditiei: publicul

In urma cu nici un secol, savanti din toata lumea organizau expeditii spre eclipsele totale de Soare cu scopuri stiintifice precise. Astfel, gratie eclipsei de la 1919, s-a putut demonstra ca Einstein avusese dreptate cu a sa teorie a relativitatii, care a devenit astfel Noul Testament al fizicii. In zilele noastre, cand exista sateliti precum SOHO, dedicati studierii Soarelui si fenomenelor adiacente, o expeditie cu scop stiintific isi pierde rostul. Este ca si cum ai incerca sa-i arati Alinei Dumitru, meritoria noastra campioana olimpica la judo, un procedeu nou, invatat de pe calculator. Asadar, scopul expeditiei noastre a fost unul cu un puternic caracter social. Aveam in minte ideea ca, desi peste un miliard de oameni vor vedea eclipsa cu ochiul liber de-a lungul benzii de totalitate, singurii romani care vor transmite publicului din tara noastra imagini din umbra Lunii vom fi noi.

Drumul spre Totalitate

Proiectul expeditiei a fost gandit inca de acum un an. Detaliile unei astfel de incercari, asa cum spunea Toma Caragiu in Operatiunea Monstrul, reprezinta totul. Pregatirile depasesc amploarea fenomenului in sine. Ganditi-va ca plecati la 6.000 de kilometri departare de casa pentru doar doua minute de spectacol. Fiecare secunda trebuie pregatita asa cum se cuvine, altfel tot felul de surprize iti pot da planurile peste cap.

Am ales sa ajungem in Siberia luand avionul pana la Moscova, iar apoi celebrul tren Transsiberian din capitala Rusiei pana in capitala Siberiei, Novosibirsk. Moscova este un oras extraordinar, pe care vi-l recomand ca destinatie de vacanta alaturi de Paris, Londra si Roma. Dar drumul de trei zile prin taigaua siberiana e destul de obositor, calatoria cu trenul parand interminabila. Ajunsi la Novosibirsk, peisajul se schimba. Totul este construit parca mai durabil, oamenii insisi par mai pragmatici si mai solizi, iar impresia generala este aceea ca lumea de aici se incarca zdravan cu energie pentru a face fata inca unei ierni siberiene. Va asteptati sa fie frig in Siberia? Ei bine, in dimineata zilei de 31 iulie la ora 03.30, cand am pus piciorul in Novosibirsk, termometrele stradale aratau nici mai mult, nici mai putin decat 23 de grade Celsius. Cred ca la noi, in Baragan, era mai racoare. Cu cele patru ceasuri in avans, fusul orar ne-a derutat putin, asa ca ne-am aratat in stare sa testam cafeaua siberiana abia pe la orele pranzului. Restul zilei de 31 iulie l-am petrecut cutreierand zona in cautarea celui mai bun loc de observare pentru urmatoarea zi: ziua eclipsei. Intreprinderea noastra nu a fost usoara, intrucat Novosibirskul este un oras cat Bucurestiul, dar are doar cateva indicatoare. Te confrunti cu acelasi trafic infernal, insa si cu soferi de taxi parca parasutati de aviatia americana la deruta, fara harti, inca din vremea Razboiului Rece.

Ziua eclipsei

Pe 31 dupa-amiaza in Siberia, la pranz la noi, ne-am sfatuit cu doamna Ortansa Jude, specialistul Institutului de Meteorologie si Hidrologie, in privinta zonei pe care urma sa o alegem pentru observarea eclipsei. Aveam in vedere o suprafata cu raza de 200 de kilometri din jurul Novosibirskului, preferabil de-a lungul autostrazii care duce spre China traversand Muntii Altai. Desi prognoza locala indica in timpul totalitatii ploaie, am urmat cu strictete indicatiile de expert ale doamnei Jude, asistata excelent de doamna Teodora Cumpanasu. De la 6.000 de kilometri departare, distinsele doamne au reusit o prognoza foarte exacta pentru ora 17.43, cand Soarele urma sa fie acoperit de discul Selenei. Cu toate ca aveam cer senin, vantul s-a jucat la propriu cu nervii si cu instrumentele noastre. Sufla cu 50 km/h, ridicand in atmosfera nisipul de pe plaja lacului Obi, locul nostru de observatie. A trebuit sa ne adapostim in spatele unui dig, unde am fost mai feriti de rafalele lui puternice. In mod normal, aparitia umbrei lunare duce la intetirea vantului, dar aceasta eclipsa a fost cu totul atipica, irepetabila dupa spusele vanatorilor de eclipse. In primul rand, temperatura a refuzat sa scada cu mai mult de 4 grade in locul din care am imortalizat noi fenomenul ceresc. In al doilea rand, Soarele nu a prezentat nici o pata pe fotosfera. Nu-mi aduc aminte de vreo poza trasa la eclipsele anterioare – si va asigur ca le-am vazut pe majoritatea – in care Soarele sa nu aiba macar o pata. Pentru fotografiere, pata solara este esentiala, intrucat in functie de ea se face focusul. Norocul nostru a fost ca am reusit sa scoatem imaginea pe laptopul din dotare, un Panasonic ToughBook, excelent in conditii de nisip abundent.

Daca la o eclipsa normala se face aproape intuneric, iar cerul de la orizont se inroseste ca la asfintit, acum, particulele de nisip ridicate de vant au facut ca eclipsa sa fie neobisnuit de luminoasa. Coroana s-a intrezarit pe un cer gri-murdar, iar nuantele de rosu de la orizont au fost foarte estompate, trecand aproape neobservate. Inelul de la baza coroanei solare a aratat extrem de luminos, nelasand sa se zareasca nici macar uriasa protuberanta, de circa 5-6 diametre terestre, care se inalta maiestuos de pe fotosfera. Numai aparatele foto au reusit sa surprinda aceasta limba de plasma incolacita in jurul liniilor invizibile ale campului magnetic solar. Un alt aspect atipic, dar care de aceasta data ne-a fost de mare ajutor, l-a reprezentat oprirea totala a vantului. Poate de aici si impresia ca temperatura nu a scazut in timpul totalitatii.

Desi puternic mediatizat, locul observatiei – malul nordic al fluviului Obi – a fost ocolit de cei peste 10.000 de turisti veniti din intreaga lume sa asiste la eveniment. La fel de bizar, nu am auzit strigatele multimii, atat de prezente in memoria mea de la precedenta eclipsa din Turcia, din urma cu doi ani. Sa fie rusii mai reci si mai putin miscati de un fenomen care a ingrozit secole de-a randul toata suflarea cu frica lui Dumnezeu, Allah sau Buddha? Parerea noastra este ca vizitatorii au ramas muti de uimire in fata jocului olimpic al gravitatiei, pus la cale de zei inaintea aparitiei primei ramuri de maslin. Cuvintele sunt de prisos, epitetele la ceas de after eclipse stirbesc frumusetea fenomenului. Va las sa admirati imaginile obtinute de echipa DESCOPERA, imagini care povestesc singure fenomenul din Siberia. Cu gandul la urmatoarea eclipsa totala de Soare,

Cer senin,

Catalin Beldea.

Eclipse Facts

Iata cateva aspecte pe care trebuie sa le ai in vedere daca vrei sa te intorci cu rezultate dintr-o expeditie al carei scop este observarea unei eclipse totale de Soare:

  • Fenomenul e unic in Sistemul Solar datorita unei coincidente stranii: Luna se afla de 400 de ori mai aproape de noi decat Soarele si este in acelasi timp de 400 de ori mai mica in diametru decat astrul zilei. Asta face ca discul Lunii si cel al Soarelui sa se suprapuna perfect in timpul eclipsei totale, facand sa se observe ceea ce este invizibil in mod obisnuit: exploziile de la marginea Soarelui si coroana solara cu striatiile provocate de liniile campului magnetic.
  • Principalul obstacol in calea observarii cu succes a unei eclipse il reprezinta norii. Daca nu e senin, nu se vede nimic. Pentru a evita acest risc, se alege din banda de totalitate – care strabate de obicei o treime din circumferinta Terrei – un loc de observatie cu statistica buna in privinta nebulozitatii. Daca in urma cu doi ani optam pentru orasul Side, de pe coasta turca a Marii Mediterane, acum am ales Novosibirskul. Pe malul lacului de acumulare de pe fluviul Obi, la sud de Novosibirsk, statistica indica o probabilitatede 50-55% ca bolta sa fie senina.
  • Un al treilea aspect demn de luat in seama inaintea „plecarii spre totalitate“ il reprezinta situatia politica din tara aleasa pentru observatie. Rusia ni s-a parut mai sigura decat China, desi in China conditiile meteo ar fi fost mai bune. Dupa eclipsa, insa, aveam sa constatam ca statistica poate fi dedusa direct din legile lui Murphy: daca exista o mica sansa ca un lucru rau sa se intample, atunci acesta se va intampla cu siguranta! In desertul chinez a fost innorat.
  • Cea mai buna imagine a unei eclipse o surprinde retina. Privita cu ochiul liber, o eclipsa totala de Soare seamana cu o revelatie. Pentru fotografierea ei, va trebuie un arsenal versatil si compact, usor de instalat si manevrat. Noi am ales sa folosim o luneta cu focala de doar 480 mm pe post de teleobiectiv si un aparat foto DSLR semiprofesional cu functie live view, esentiala pentru o focalizare buna.

Vanare de eclipsa

January 25th, 2010 • ArticlesComments Off on Vanare de eclipsa

La sfarsitul lunii martie, DESCOPERA a trimis in Turcia o echipa de fotoreporteri care a avut misiunea de a „captura“ eclipsa totala de Soare a Bizantului. Catalin Beldea si Bogdan Nastase ne povestesc cum s-a oprit timpul aproape 4 minute si cum a rasarit Soarele de doua ori in 29 martie 2006. La 6 zile dupa memorabila eclipsa totala din august 1999, un cutremur devastator a curmat vietile a 17.000 de oameni in nord-vestul Turciei. 2006. Anul unei noi eclipse pe teritoriul Turciei. Gripa aviara loveste pe neasteptate, iar turismul turcesc inregistreaza o cadere brusca. 24 martie 2006. Cu 5 zile inaintea eclipsei, locuitorii provinciei Tokat, unde in urma cu 7 ani s-a produs cutremurul, aleg sa doarma sub cerul liber, impasibili la argumentele specialistilor, care le spun ca nu exista legaturi intre seism si eclipsa de Soare. Pentru noi, singurul pericol il reprezentau norii. Si traficul din Istanbul, dar asta urma sa sesizam mai tarziu…

Bucurestenii care au vazut eclipsa totala din 1999 isi aduc cu siguranta aminte ca norii au fost foarte aproape de a ne lipsi de cel mai mare spectacol pe care natura il pune in scena din vreme in vreme. Iar acum nu asteptam evenimentul pe o banca in parc, tinand de mana vreo domnisoara pe care am fi putut-o cuceri mai usor in amurgul de la amiaza… Acum, plecam in cautarea eclipsei. Trebuia sa traversam Bulgaria, Istanbulul si podisul Anatoliei pentru a gasi un loc de observatie in fasia ingusta a totalitatii, undeva langa Antalya. Caram un echipament de 300 de kg, intr-o expeditie ce urma sa dureze 7 zile si insuma 4.000 de km. Toate astea pentru 3 minute de glorie! Plecam pe 25 martie, dimineata la 5 fix. Vama bulgara ni se pare un bastion greu de cucerit, desi suntem inarmati cu tunuri de 150 de mm (tunurile noastre sunt, de fapt, telescoape si lunete cu care urmeaza sa „tragem“ eclipsa). Il cucerim rapid si ne grabim sa traversam Bulgaria. Grabit nu e un cuvant tocmai potrivit pentru drumurile bulgaresti. Gropile te invita sa le treci pragul, Balcanii sunt destul de aprigi la urcus, iar indicatoarele, daca reusesti sa le vezi, trebuie descifrate pana la ultimul caracter chirilic. Intram in Istanbul pe inserat.

Imaginea orasului imi aduce aminte de expresia cel mai des intalnita la orele de istorie: „turci cata frunza si iarba“. Mii de masini, manate de soferi grabiti, se ingramadesc intr-un labirint de strazi si stradute ce par sa duca in buricul Stambulului. Decidem sa innoptam in singurul oras din lume construit pe doua continente. A doua zi, suntem pe drumul spre Antalya. Peisajul arid nu provoaca teleobiectivele noastre sa caute focusul. Stancile se inghesuie una in alta ca sa formeze cate un masiv, iar arbustii, ca firele din barba unui adolescent, cu greu mijesc din obrazul muntelui. Ajungem in miez de noapte la Side, 70 de km est de Antalya. Vom vana eclipsa de aici. O zi ne-a trebuit ca sa stabilim locul propice pentru instalarea instrumentelor; o alta am folosit-o pentru testarea lor.

29 martie. Ziua eclipsei. E 5 si un sfert dimineata, iar noi ne aflam pe malul Mediteranei, in asteptarea miracolului. Suntem primii. Desi ne aflam la mare, Soarele isi face aparit ia nu din spatele valurilor, cum ne-am fi asteptat, ci de dupa crenelurile muntoase aflate la 20 de km de tarm. Nici nu apucam sa asezam telescoapele, ca Soarele s-a si ridicat „de-o sulita“, iar turistii misuna in jurul nostru carand trepiede si aparate foto pentru a imortaliza totul. Singurii vorbitori de limba turca par a fi cativa jandarmi care patruleaza in zona. Restul sunt turisti straini, veniti sa asiste la eveniment. A trecut mai bine de o ora de cand Luna musca din Soare. Mai sunt cateva minute si intunericul va pune stapanire peste zi. Vantul se inteteste, iar temperatura coboara brusc cu vreo 10 grade. 3-2-1. Gata! Coroana solara izbucneste din spatele Lunii in aplauzele multimii mute de admiratie.

Cine isi putea inchipui ca un joc „de-a v-ati ascunselea“ poate aduce laolalta un milion de oameni? Cine-si putea imagina ca putem avea Soarele si Luna in acelasi timp pe cer fara ca vreunul/vreuna sa lumineze? Brusc, cateva raze se ivesc la marginea Lunii. „Inelul cu diamant“ ne rapeste ultima clipa de magie. Luminile se aprind, iar cortina cade peste cel mai frumos spectacol din lume.

Cerul privit printr-un bat

January 25th, 2010 • ArticlesComments Off on Cerul privit printr-un bat

Galileo Galilei

Constelatiile de iarna dispar încet, încet de pe cerul de seara. Mai putem observa inca, imediat dupa lasarea întunericului, spre vest, constelatia Orion, constelatia Cainele Mare, cu cea mai stralucitoare stea a cerului, Sirius. In serile de 11, 12 si 13 aprilie, putem admira o trecere, la numai 3 grade, a stralucitorului Venus pe langa Pleiade, aglomerarea de stele pe care popular o numim Closca cu Pui si pe care multa lume o confunda cu Carul Mic. Prin telescop, principala tinta a noptii ramane Saturn, dar, de la sfarsitul lunii, stapanul de necontestat al cerului de noapte va deveni Jupiter.

In urma cu ceva timp, sa tot fie 10-12 ani, am stat doua saptamâni la Florenta. Drumul pâna acolo mi-a dat ragazul sa notez pe o harta a batrânei cetati toscane cam tot ce puteam vizita: de la Galeria Academiei, care il adaposteste pe David al lui Michelangelo, pâna la cea mai neinsemnata capela. In drum spre primul obiectiv, mi-a sarit in ochi o placuta care anunta „Muzeul de Istorie a Stiintei si Astronomiei“. Titulatura nu figura printre notitele mele, dar nu puteam rata o asemenea ocazie, asa ca am intrat grabit. In prima incapere am vazut niste bete asezate pe pardoseala, iar in a doua, parca, un glob pamantesc enorm. M-am plictisit repede si am vrut sa plec: ma asteptau Galeriile Uffizi, Domul florentin… Am aruncat insa o ultima privire si am zarit portretul lui Galilei, asezat deasupra pieselor cu pricina. Am ramas incremenit. Prin betele alea, groase de doua degete, Galileo a deschis, in urma cu 400 de ani, era astronomiei moderne. Mai importante chiar decat telescopul spatial Hubble, ele au facut posibila descoperirea petelor solare si a satelitilor lui Jupiter, a craterelor lunare si a misterioaselor faze ale lui Venus.

Va propun, asadar, sa lasam deoparte mitul care spune ca stiinta astronomiei este rezervata exclusiv initia- tilor si sa incepem sa observam, cu cele mai simple instrumente, cerul de seara, planetele si principalele corpuri ceresti. Pentru inceput, vom lua la control cei mai vizibili trei astri de pe bolta cereasca, fiecare dintre ei marcând epoci in istoria cunoasterii umane: Soarele, Luna si Venus.

Soarele

Este cel mai usor de observat. Daca e destul de puternic pentru a produce umbre, il puteti studia in doua feluri: prin proiectie si privindu-l printr-un instrument optic. In cazul in care alegeti a doua varianta, trebuie neaparat sa va dotati aparatul cu un filtru solar special (Baader, Mylar etc.), pentru ca altfel riscati sa va pierdeti vederea. Cea mai sigura si mai comoda varianta este proiectia. Operatia e simpla: tineti ferm binoclul sau luneta (ideal este sa montati instrumentul pe un trepied) in fata unui panou alb si focusati imaginea pana cand cercul galbui devine clar, cu marginile bine conturate. Acesta este discul solar. Cu siguranta veti remarca pe suprafata incandescenta a astrului zilei cateva puncte negre, daca ele exista la momentul respectiv. Sunt petele solare. Gaurile din Soare, cum au fost botezate initial, sunt zone sensibil mai reci (4.500 grade Celsius) decat suprafata discului vizibil, care se incinge la 6.000 de grade Celsius.

Din aceasta cauza apar inchise la culoare. Daca departati panoul de instrument, pastrand insa imaginea clara, discul se mareste odata cu petele, care, din mici puncte, devin forme neregulate, lasand sa se observe pe marginile lor o zona mai deschisa la culoare. Sigur, cea mai spectaculoasa imagine a Soarelui o putem vedea cu totii fara filtre speciale sau instrumente sofisticate. La apus si la rasarit, astrul afiseaza forme si culori cu care s-au castigat prestigioase concursuri de fotografie. Va recomand, insa, un fenomen foarte rar, care presupune conditii meteo perfecte si o atentie speciala: raza verde. Stratul subtire dar dens al atmosferei actioneaza asupra luminii albe a Soarelui ca o prisma. Din aceasta cauza vedem la asfintit Soarele colorat in nuante de rosu, din ce in ce mai inchise odata cu apropierea astrului de orizont. Pentru cateva secunde, inainte de disparitia sa totala, Soarele arunca o ultima raza de lumina pe care atmosfera ne-o livreaza intr-o nuanta de un verde ireal.

Luna

Daca va uitati la astrul noptii fara un instrument astronomic, imaginea va poate parea banala. Totusi, daca prindeti 4-5 seri senine si va orientati privirile pe cerul de sud-vest, veti observa modificari majore in aspectul si pozitia Selenei. De la forma de secera subtire, aproape de linia orizontului, Luna urca seara de seara cu cate doua palme, ajungand un semidisc in doar 3-4 zile. Dupa alte 7 zile, o putem vedea toata noaptea, luminata complet. Deplasandu-se pe orbita cu 1 km/s, Luna va disparea de pe cerul de seara in urmatoarele zile, fiind vizibila doar dimineata. De retinut ca pe cerul de seara Luna este luminata intotdeauna din partea dreapta, dinspre Soarele deja apus, iar pe cerul de dimineata din partea stanga, dinspre Soarele care urmeaza sa rasara. Uitandu-va printr-un telescop, Luna va va arata o fata complet noua. Imaginea este dramatica, uneori infricosatoare. Mii de meteori si asteroizi si-au imprimat semnatura pe sol in urma impactului cu Luna, anuntand parca apocalipsa. Daca instrumentul este fix, veti observa ca Luna dispare din cand in cand din campul dvs. vizual. Explicatia este simpla si va va impresiona de fiecare data cand o veti constientiza: Pamantul se misca! Se misca mai repede decat ne imaginam.

Cu cat este mai mare magnificatia instrumentului, cu atat miscarea Pamantului vi se va parea mai clara. Cand este bine sa observam detaliile de pe suprafata Lunii? Oricand, dar nu in faza de Luna plina. Craterele sunt vizibile cel mai bine in preajma primului sau a ultimului patrar (cand Luna e luminata pe jumatate). Cu putin timp in urma, un prieten m-a intrebat cum se face ca Luna e atat de mare la rasarit si la apus. „Oare straturile atmosferei ii dubleaza dimensiunea?“ Raspunsul este nu. Avem de-a face cu o iluzie optica. Pentru a va convinge, faceti o poza cand vi se pare ca Luna e neobisnuit de mare, asteptati cateva ore pana urca bine pe cer si repetati fotografia. Daca veti compara imaginile, veti observa ca diferenta dintre cele doua Selene este insesizabila.

Venus

Sau Luceafarul. Identificat cu o zeita in majoritatea culturilor antice, Venus este cea mai stralucitoare planeta de pe cer. E usor de observat in aceasta perioada daca va uitati spre vest imediat dupa apusul Soarelui. Un vechi text, atribuit primei dinastii babiloniene, spune ca, daca planeta va lipsi trei luni de pe cer, iar apoi se va intoarce, „va fi dusmanie pe Pamant, dar recoltele vor fi bogate“. Nu stiu daca porumbul creste mai bine cand Venus lipseste de pe cer, dar va pot spune ca, de fapt, Luceafarul nu paraseste niciodata bolta. Atunci cand nu il vedem, inseamna doar ca este foarte aproape de Soare. Lumina orbitoare a astrului zilei il face pe Venus invizibil.

Cand se departeaza, poate fi vazut fie seara, fie dimineata, dar nu mai mult de 2-3 ore. Nu putem observa planeta in toiul noptii, iar in majoritatea timpului, faptul ca se afla foarte aproape de linia orizontului face dificile observatiile periodice. Daca o priviti printr-un telescop, va va aparea in faze, exact ca Luna. Cand are forma de secera, Luceafarul pare mai mare, fiindca e mai aproape de Pamant. Daca e pe jumatate luminat, inseamna ca va sta pe cer pret de cateva luni, asa ca veti avea timp sa-l studiati chiar daca vremea va fi nefavorabila zile la rand. Indiferent de puterea instrumentului, nu veti putea percepe detalii de pe suprafata lui Venus din cauza norilor grosi care ii compun atmosfera. De fapt, planeta este atat de stralucitoare datorita acestor nori si tot datorita lor, alaturi de Pluto, Venus pastreaza inca secrete greu de ghicit. Acum cateva zile, cineva m-a intrebat daca, printr-un telescop, poti vedea in alte galaxii. Mai in gluma, mai in serios, i-am raspuns ca Galilei a descoperit Universul printr-un bat! Un telescop ar fi chiar prea mult! Cer senin!