Posts Tagged ‘Galileo Galilei’

Cerul privit printr-un bat

Monday, January 25th, 2010

Galileo Galilei

Constelatiile de iarna dispar încet, încet de pe cerul de seara. Mai putem observa inca, imediat dupa lasarea întunericului, spre vest, constelatia Orion, constelatia Cainele Mare, cu cea mai stralucitoare stea a cerului, Sirius. In serile de 11, 12 si 13 aprilie, putem admira o trecere, la numai 3 grade, a stralucitorului Venus pe langa Pleiade, aglomerarea de stele pe care popular o numim Closca cu Pui si pe care multa lume o confunda cu Carul Mic. Prin telescop, principala tinta a noptii ramane Saturn, dar, de la sfarsitul lunii, stapanul de necontestat al cerului de noapte va deveni Jupiter.

In urma cu ceva timp, sa tot fie 10-12 ani, am stat doua saptamâni la Florenta. Drumul pâna acolo mi-a dat ragazul sa notez pe o harta a batrânei cetati toscane cam tot ce puteam vizita: de la Galeria Academiei, care il adaposteste pe David al lui Michelangelo, pâna la cea mai neinsemnata capela. In drum spre primul obiectiv, mi-a sarit in ochi o placuta care anunta „Muzeul de Istorie a Stiintei si Astronomiei“. Titulatura nu figura printre notitele mele, dar nu puteam rata o asemenea ocazie, asa ca am intrat grabit. In prima incapere am vazut niste bete asezate pe pardoseala, iar in a doua, parca, un glob pamantesc enorm. M-am plictisit repede si am vrut sa plec: ma asteptau Galeriile Uffizi, Domul florentin… Am aruncat insa o ultima privire si am zarit portretul lui Galilei, asezat deasupra pieselor cu pricina. Am ramas incremenit. Prin betele alea, groase de doua degete, Galileo a deschis, in urma cu 400 de ani, era astronomiei moderne. Mai importante chiar decat telescopul spatial Hubble, ele au facut posibila descoperirea petelor solare si a satelitilor lui Jupiter, a craterelor lunare si a misterioaselor faze ale lui Venus.

Va propun, asadar, sa lasam deoparte mitul care spune ca stiinta astronomiei este rezervata exclusiv initia- tilor si sa incepem sa observam, cu cele mai simple instrumente, cerul de seara, planetele si principalele corpuri ceresti. Pentru inceput, vom lua la control cei mai vizibili trei astri de pe bolta cereasca, fiecare dintre ei marcând epoci in istoria cunoasterii umane: Soarele, Luna si Venus.

Soarele

Este cel mai usor de observat. Daca e destul de puternic pentru a produce umbre, il puteti studia in doua feluri: prin proiectie si privindu-l printr-un instrument optic. In cazul in care alegeti a doua varianta, trebuie neaparat sa va dotati aparatul cu un filtru solar special (Baader, Mylar etc.), pentru ca altfel riscati sa va pierdeti vederea. Cea mai sigura si mai comoda varianta este proiectia. Operatia e simpla: tineti ferm binoclul sau luneta (ideal este sa montati instrumentul pe un trepied) in fata unui panou alb si focusati imaginea pana cand cercul galbui devine clar, cu marginile bine conturate. Acesta este discul solar. Cu siguranta veti remarca pe suprafata incandescenta a astrului zilei cateva puncte negre, daca ele exista la momentul respectiv. Sunt petele solare. Gaurile din Soare, cum au fost botezate initial, sunt zone sensibil mai reci (4.500 grade Celsius) decat suprafata discului vizibil, care se incinge la 6.000 de grade Celsius.

Din aceasta cauza apar inchise la culoare. Daca departati panoul de instrument, pastrand insa imaginea clara, discul se mareste odata cu petele, care, din mici puncte, devin forme neregulate, lasand sa se observe pe marginile lor o zona mai deschisa la culoare. Sigur, cea mai spectaculoasa imagine a Soarelui o putem vedea cu totii fara filtre speciale sau instrumente sofisticate. La apus si la rasarit, astrul afiseaza forme si culori cu care s-au castigat prestigioase concursuri de fotografie. Va recomand, insa, un fenomen foarte rar, care presupune conditii meteo perfecte si o atentie speciala: raza verde. Stratul subtire dar dens al atmosferei actioneaza asupra luminii albe a Soarelui ca o prisma. Din aceasta cauza vedem la asfintit Soarele colorat in nuante de rosu, din ce in ce mai inchise odata cu apropierea astrului de orizont. Pentru cateva secunde, inainte de disparitia sa totala, Soarele arunca o ultima raza de lumina pe care atmosfera ne-o livreaza intr-o nuanta de un verde ireal.

Luna

Daca va uitati la astrul noptii fara un instrument astronomic, imaginea va poate parea banala. Totusi, daca prindeti 4-5 seri senine si va orientati privirile pe cerul de sud-vest, veti observa modificari majore in aspectul si pozitia Selenei. De la forma de secera subtire, aproape de linia orizontului, Luna urca seara de seara cu cate doua palme, ajungand un semidisc in doar 3-4 zile. Dupa alte 7 zile, o putem vedea toata noaptea, luminata complet. Deplasandu-se pe orbita cu 1 km/s, Luna va disparea de pe cerul de seara in urmatoarele zile, fiind vizibila doar dimineata. De retinut ca pe cerul de seara Luna este luminata intotdeauna din partea dreapta, dinspre Soarele deja apus, iar pe cerul de dimineata din partea stanga, dinspre Soarele care urmeaza sa rasara. Uitandu-va printr-un telescop, Luna va va arata o fata complet noua. Imaginea este dramatica, uneori infricosatoare. Mii de meteori si asteroizi si-au imprimat semnatura pe sol in urma impactului cu Luna, anuntand parca apocalipsa. Daca instrumentul este fix, veti observa ca Luna dispare din cand in cand din campul dvs. vizual. Explicatia este simpla si va va impresiona de fiecare data cand o veti constientiza: Pamantul se misca! Se misca mai repede decat ne imaginam.

Cu cat este mai mare magnificatia instrumentului, cu atat miscarea Pamantului vi se va parea mai clara. Cand este bine sa observam detaliile de pe suprafata Lunii? Oricand, dar nu in faza de Luna plina. Craterele sunt vizibile cel mai bine in preajma primului sau a ultimului patrar (cand Luna e luminata pe jumatate). Cu putin timp in urma, un prieten m-a intrebat cum se face ca Luna e atat de mare la rasarit si la apus. „Oare straturile atmosferei ii dubleaza dimensiunea?“ Raspunsul este nu. Avem de-a face cu o iluzie optica. Pentru a va convinge, faceti o poza cand vi se pare ca Luna e neobisnuit de mare, asteptati cateva ore pana urca bine pe cer si repetati fotografia. Daca veti compara imaginile, veti observa ca diferenta dintre cele doua Selene este insesizabila.

Venus

Sau Luceafarul. Identificat cu o zeita in majoritatea culturilor antice, Venus este cea mai stralucitoare planeta de pe cer. E usor de observat in aceasta perioada daca va uitati spre vest imediat dupa apusul Soarelui. Un vechi text, atribuit primei dinastii babiloniene, spune ca, daca planeta va lipsi trei luni de pe cer, iar apoi se va intoarce, „va fi dusmanie pe Pamant, dar recoltele vor fi bogate“. Nu stiu daca porumbul creste mai bine cand Venus lipseste de pe cer, dar va pot spune ca, de fapt, Luceafarul nu paraseste niciodata bolta. Atunci cand nu il vedem, inseamna doar ca este foarte aproape de Soare. Lumina orbitoare a astrului zilei il face pe Venus invizibil.

Cand se departeaza, poate fi vazut fie seara, fie dimineata, dar nu mai mult de 2-3 ore. Nu putem observa planeta in toiul noptii, iar in majoritatea timpului, faptul ca se afla foarte aproape de linia orizontului face dificile observatiile periodice. Daca o priviti printr-un telescop, va va aparea in faze, exact ca Luna. Cand are forma de secera, Luceafarul pare mai mare, fiindca e mai aproape de Pamant. Daca e pe jumatate luminat, inseamna ca va sta pe cer pret de cateva luni, asa ca veti avea timp sa-l studiati chiar daca vremea va fi nefavorabila zile la rand. Indiferent de puterea instrumentului, nu veti putea percepe detalii de pe suprafata lui Venus din cauza norilor grosi care ii compun atmosfera. De fapt, planeta este atat de stralucitoare datorita acestor nori si tot datorita lor, alaturi de Pluto, Venus pastreaza inca secrete greu de ghicit. Acum cateva zile, cineva m-a intrebat daca, printr-un telescop, poti vedea in alte galaxii. Mai in gluma, mai in serios, i-am raspuns ca Galilei a descoperit Universul printr-un bat! Un telescop ar fi chiar prea mult! Cer senin!